Adelin Petrișor

 

Adelin Petrișor, pledoarie pentru jurnalism fără prejudecăți

”Jurnalismul este fix cum e țara, medicina e fix cum e țara. Breslele nu pot fi  mai evoluate decât societatea însăși ”, este opinia cunoscutului jurnalist de război Adelin Petrișor. Deși susține că rolul știrilor negative este de a îndrepta neregulile din sistemul sanitar, nu este de acord cu generalizarea, emiterea de prejudecăți și stereotipuri în presă. Și aici e vorba și de știrile legate de lumea medicală și reprezentanții săi.

Reporter: Ați invitat studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș într-o incursiune în medicina de război. Care a fost mesajul pe care ați dorit să-l transmiteți?

Adelin Petrișor: Eu mă pricep la război în sensul că l-am văzut mai aproape decât mulți alții și cred că dacă aș fi medic de urgență m-aș duce într-un stagiu militar într-o zonă de război, pentru că vezi traumă cât nu o să vezi 10 ani într-un spital mare din Europa.

Eu, ca jurnalist, am fost curios și am descoperit spitale care din nefericire noi nu ni le permitem în România. Adică să intri într-o baracă care să aibă echipament de ultimă generație și specialiști care se ocupă de la bătături până la neurochirurgie, e șocant să descoperi așa ceva. Să descopăr că există spitale veterinare pentru câinii care detectează bombele, iarăși e ciudat. Dar astea sunt povești de război și meseria mea este să povestesc și să spun ce văd. Asta înseamnă jurnalism până la urmă, să spui niște povești oamenilor încercând să renunți la prejudecăți, sau să ai cât mai puține, pentru că nu există oameni sută la sută echilibrați.

Reporter: Ați întâlnit și medici români pe front?

Adelin Petrișor: Pe front? Am întâlnit un medic de origine română, era cetățean american. În comunitățile mari din Irak, Afganistan am întâlnit medici români, am avut inclusiv stomatologi militari.

Medicii români sunt la fel de senzaționali ca cei americani, că avem necazuri cu sistemul sanitar asta e altă treabă.

Reporter: V-ați făcut o opinie despre profesionalismul medicilor români și în timpul în care ați fost în misiuni cu echipele SMURD?

Adelin Petrișor: Eu am fost cu SMURD-ul în diferite misiuni, sunt oameni extraordinari, își fac meseria, stau în ture de 24 de ore și pleacă cu ambulanța, cu elicopterul să salveze vieți.

Profesioniști avem, ideea e să ajungem să schimbăm și sistemul ca să ajungă spitalele și la noi să arate ca afară. Dar credeți-mă, eu am avut probleme de sănătate mari, inclusiv un accident de circulație, am fost operat de doi medici români de la Spitalul de Urgență din București, la Floreasca, în 2000. La un moment dat riscam să pierd brațul și uite: am mână și o mișc. Erau doi doctori români într-un spital românesc, cu aparatura pe care o aveau la Floreasca, deci se poate.

Problema nu e că nu avem specialiști, cred că la un moment dat ajungem să vedem partea goală a paharului și iarăși nu e Ok. Și media poate că greșește.

Reporter: Cum ar trebui media să trateze subiectele?

Adelin Petrișor: Nu poți să acuzi media. Știrile sunt negative oriunde în lume, media trebuie să arate părțile negative care trebuie îndreptate, dar nici nu trebuie să ajungem la nivel de societate să avem prejudecăți despre noi înșine, să ne subestimam pe noi înșine. Eu cred că e răul cel mai mare, pe urmă ne supărăm că râd francezii sau nu știu cine de noi. Păi dacă noi râdem tot timpul?! Și auzi stereotipuri de astea: românii hoți, românii șmecheri. Eu nu cred că toți sunt la fel. Există șpagă în învățământ, șpagă la medici, dar eu nu cred ca toți medicii condiționează actul medical.

Reporter: Vorbim aici și de generalizare, în sine.

Adelin Petrișor: Generalizarea oricum se învață la jurnalism, este cel mai urât și rău lucru care se întâmplă. Dar pe de altă parte nici nu poți să fii vesel când te duci la Fundeni și vezi că așteaptă persoane la chimioterapie, copii care nu au un scaun la intrarea în cabinet. Când mă gândesc că poți să-i programezi în așa fel încât să le scurtezi din suferință, să le zici: tu vii la 9, tu vii la 10. Încă o dată: omul sfințește locul. Sunt oameni care fac superperformanță în medicină, în România, în spitalele românești, cu bani puțini. Să ne gândim la Irinel Popescu, îl cunosc bine pe Brădișteanu, l-am văzut la muncă, l-am filmat. I-am numit pe cei mai mari pentru că nu cunosc tot sistemul și sunt tineri care sunt foarte bine pregătiți.

Mulți zic că jurnalismul e într-o situație nu tocmai plăcută: jurnalismul este fix cum e țara, medicina e fix cum e țara. Breslele nu pot fi  mai evoluate decât societatea însăși, când noi vom evolua ca societate și sistemul va fi altul și jurnalismul va fi altul.

Reporter: Ce încredere ar trebui să aibă pacienții în medicii din România?

Adelin Petrișor: Păi trebuie să aibă încredere, dar trebuie să-i ajute pe medici să-i convingă pe politicieni să schimbe sistemul.  E umilitor să fii rezident la medicină în București, să nu fii din București să ai 1200 lei,  nu știu exact cum e să plătesti chirie și să și trăiești. E umilitor să fii tânăr medic, să te formezi și să ai un salar mai mic decât al unui șofer de la o companie mai răsărită. Lucrurile se pot schimba doar la presiunea oamenilor.

Reporter: Dacă ar avea Adelin Petrișor o baghetă magică ce ar schimba în sistemul sanitar?

Adelin Petrișor: Mentalitatea. Dar nu doar în sistemul sanitar, ci în toată societatea.

Arina Moldovan

 

Această pagină a fost parcursă de 4995 ori de către cititorii noștri.
Vă mulțumim Dumneavoastră și tuturor celorlalte persoane interesate.


Peste 25.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul MedFarm.
O poti face si tu chiar acum!
CLICK AICI: http://www.med-farm.ro/abonament/newsletter-saptamanal/



Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE: http://www.med-farm.ro/termeni-si-conditii/

Un comentariu la articolul “Adelin Petrișor

  1. Bravo , respect si recunostinta tuturor celor care se implica in aceasta campanie si inteleg cu cata devotiune lucreaza cei in halate albe.