Mihai Constantinescu

 

Mihai Constantinescu: ” Mă deranjează cuvintele urâte la adresa medicilor români”

Seria interviurilor la rubrica Campania Halatelor Albe continuă. Cântărețul Mihai Constantinescu, cunoscut interpret al șlagărelor nemuritoare, precum”O lume minunată” sau ”Iubiți și câinii vagabonzi”, a avut numeroase tangențe cu lumea medicală românească. În momentul în care problemele de sănătate i-au dat târcoale, cântărețul s-a îndreptat spre serviciile medicale din România, pentru că are mare încredere în medicina românească.

mihai-constantinescu-27072010Reporter: La momentul în care problemele de sănătate au început să apară ați decis să vă puneți viața în mâinile medicilor români, să faceți investigațiile necesare în România. Nu a existat opțiunea unor investigații în alte state?

Mihai Constantinescu (M.C.): Eu am foarte mare încredere în medicina românească, fără a mai pune la socoteală faptul că în România există foarte mulți specialiști buni în aproape în toate domeniile. Singura diferență între medicina românească și medicina din afară este că medicii din România nu au avut posibilitatea, din păcate, să aibă acces la tehnologie de vârf. Dar asta nu înseamnă că din punct de vedere al diagnosticului sau al meseriei, medicină adevărată în sensul cuvântului nu știu. Am încredere și mă deranjează că există așa de multă blamare și cuvintele urâte la adresa medicilor români, dar bine, nu pot fi puși toți în aceeași oală.

Reporter: Mulți pleacă în străinătate și sunt recunoscuți peste hotare.

M.C.: Un medic valoros trebuie să-și găsească un loc de muncă pe măsură și să fie plătit pe măsură. Școala medicală românească a scos medici extraordinari, iar rezidenții ar trebui încurajați, să li se ofere oportunități. Nu este normal să te duci afară să ți se recunoască acolo că ești bun. Dacă te angajează afară cu 3000-4000 euro, cine nu pleacă? Și rămânem noi, românii, fără medici buni.

Nu este accesul acela la tehnologie. Să dau un exemplu, sunt aparatele acestea pentru radioterapie, foarte puține în România, în secțiile de oncologie. Eu am avut un mare necaz, mi-am pierdut sora. Stătea săraca ore întregi la Spitalul Coltea în București să facă o ședință. Dar a fost foarte bine îngrijită de medici. Nu mi se pare normal.

Reporter: Și atunci pacienții merg la tratament în străinătate.

M.C.: Se face mereu reclamă să se strângă fonduri pentru, știu eu,  trasplant de măduvă, ficat etc pentru că trebuie făcute afară. Păi nu s-ar putea crea condițiile, să fie făcute aici? Pot fi foarte bine operați și în România. Eu pot spune că medicina la Tîrgu-Mureș este foarte bună.

În străinătate tratamentele sunt extrem de scumpe, în România sunt mult mai ieftine.

Reporter: Dumneavoastră, dacă ar fi să mulțumiți unor medici pentru ceea ce au făcut pentru viața dumeavoastră, cui i-ați mulțumi?

M.C.: Am să le mulțumesc foarte multor medici. În primul rând bunului meu prieten care mi-a salvat viața, profesorul Deac din Tîrgu-Mureș. Am spus povestea mea vis a vis de acest medic extraordinar, față de echipa din Tîrgu-Mureș, oamenii de la Spitalul din Tîrgu-Mureș de ”n” ori. Toată gratitudinea și respectul pentru ei. Apoi este prof Ion  Lascăr, un medic extraordinar, prof. Sarafoleanu, prof. Poalelungi de la Spitalul Floreasca.

Tot respectul pentru medici. De ce hulim? Noi știm să spunem numai cuvinte urâte despre oamenii noștri, dar cuvinte frumoase nu știm să spunem? Nu știm să mulțumim?

Reporter: Prin șlagărele dumneavoastră mereu ați transmis un mesaj. privind sistemul sanitar din România și personalul medical românesc, ce mesaj ați avea?

M.C.: Poporul român ar trebuisă învețe toleranța, și mai mult respect vis a vis de semeni. Dacă uităm aceste lucruri esențiale niciodată nu vom face un pas înainte, doar vorbim urât unii despre ceilalți, găsim soluții nefericite, să ne jignim. Toți oamenii greșesc, de ce nu suntem mai deschiși la minte să gândim ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, care sunt factorii care au dus la o anume greșeală? Ce ne costă?

Iar sistemul sanitar din România…a făcut cineva o reformă adevărată? De câte ori a venit alt ministru a făcut altceva, fiecare s-a gândit în felul lui că ar fi mai bine să facă, dar până la capăt nimeni nu a dus nimic.

Arina MOLDOVAN

 

Această pagină a fost parcursă de 3557 ori de către cititorii noștri.
Vă mulțumim Dumneavoastră și tuturor celorlalte persoane interesate.


Peste 25.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul MedFarm.
O poti face si tu chiar acum!
CLICK AICI: http://www.med-farm.ro/abonament/newsletter-saptamanal/



Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE: http://www.med-farm.ro/termeni-si-conditii/