Finanțare de la Bayer pentru cercetători

Bayer Health and MedicineBayer îşi extinde conceptul de inovaţie deschisă printr-o nouă iniţiativă de crowdsourcing, Grants4Indications, potrivit unui comunicat al companiei. Acest ultim program de finanţare pe internet promovează explorarea unor noi indicaţii, cu scopul de a descoperi noi zone terapeutice potenţiale pentru compuşii Bayer. Grants4Indications este parte a conceptului global Bayer de inovaţie deschisă, care include deja o serie de iniţiative de crowdsourcing şi colaborare de succes, precum CoLaborator™, o zonă de incubator atractivă pentru tinerele companii din domeniul ştiinţelor medicale cu sediul în Berlin sau San Francisco.
Mai mult, Bayer şi American Association for Cancer Research (AACR – Asociaţia Americană pentru Cercetarea Cancerului) au anunţat recent iniţierea AACR-Bayer Innovation and Discovery Grants „Burselor de Finanţare AACR-Bayer Innovation and Discovery.Acest program va promova principiilecheie ale iniţiativei Bayer Grants4Targets™, cu accent pe ramura oncologiei: furnizarea unor noi opţiuni de tratament pentru tipurile de cancer cu nevoi medicale încă neacoperite, încurajarea inovaţiei şi a transpunerii ideilor din cercetarea de bază la noi medicamente şi, nu în ultimul rând, promovarea colaborării între grupurile academice şi industria farmaceutică. Iniţiativa Bayer Grants4Targets asigură transpunerea ideilor de la cercetarea de bază la medicamente inovatoare, prin burse de finanţare pentru cercetare asupra unor noi ţinte medicamentoase în diverse indicaţii terapeutice.

”Experienţa noastră internă, alături de cunoştinţele practice ale unor parteneri de excepţie din mediul academic şi din industria de profil reprezintă o parte integrantă a strategiei noastre de inovare de la Bayer”, a spus profesorul Andreas Busch, membru al Comitetului Executiv al Diviziei de Farmaceutice Bayer şi Head of Drug Discovery. ”Sunt binevenite multe forme diferite de cooperare de-a lungul lanţului valoric, de la acordurile tradiţionale de licenţiere sau alianţele strategice de cercetare până la parteneriatele public-private sau chiar modelele de inovaţie deschisă. Ne unim forţele cu cele ale unor minţi strălucite din afara Bayer pentru a dezvolta noi opţiuni terapeutice în beneficiul pacienţilor noştri.”

Grants4Targets a fost lansat în anul 2009 şi marchează prima iniţiativă Bayer de crowdsourcing. De atunci, au fost lansate şi alte iniţiative de acest gen. Grants4Targets™, Grants4Apps™ şi iniţiativa nou lansată Grants4Indications™ sunt programe de inovaţie deschisă care oferă burse de finanţare pentru oamenii de ştiinţă din cadrul universităţilor, al institutelor de cercetare academică şi companiilor nou-înfiinţate sau dezvoltatorilor IT din domeniul medical din întreaga lume, pentru a susţine proiecte specifice. Prin intermediul programului web PartnerYourAntibodies™, Bayer caută anticorpi noi, care au legătură în special cu domeniile de cercetare ale companiei.

CoLaborator, incubatorul de cercetare al Bayer, le oferă companiilor tinere din domeniul ştiinţelor medicale posibilitatea de a le amenaja laboratoarele de cercetare în campusurile de cercetare ale diviziei de produse farmaceutice Bayer din San Francisco, SUA şi, respectiv, Berlin, Germania. Conceptul incubatorului le oferă companiilor tinere spaţiu de laborator şi acces la informaţiile şi infrastructura de cercetare ale companiei, precum şi un prim punct de contact în căutarea de opţiuni de parteneriat în industria farmaceutică. Cu ajutorul CoLaborator, Bayer a creat un mediu propice promovării cercetării şi inovaţiei în domeniul ştiinţelor medicale.

 Grants4Indications™

Prin intermediul iniţiativei nou lansate de crowdsourcing Grants4Indications, Bayer promovează studiul unor noi indicaţii terapeutice. Grants4Indications este o platformă web unde se pot transmite idei despre un anumit proiect de cercetare clinică sau non-clinică, pentru a evalua un compus Bayer şi, eventual, pentru a descoperi un nou tratament pentru pacienţi. Dacă aplicantul trece cu succes de prima etapă, va fi invitat să trimită o propunere de studiu completă cu privire la proiectul de cercetare vizat, urmând să primească o bursă de finanţare în acest scop. Dacă aplicantul trece cu succes şi de următoarea etapă, el poate primi o nouă finanţare pentru a desfăşura studiul în baza unui acord de cercetare iniţiat de investigator (IIR).Mai multe informaţii puteţi găsi la adresa www.grants4indications.bayer.com.

 Grants4Targets™

Grants4Targets este un program web de crowdsourcing, derulat de divizia farmaceutice Bayer. Acest program global de finanţare pentru cercetare susţine cercetarea unor noi ţinte medicamentoase cu aplicare în zonele de interes Bayer – oncologie, ginecologie, cardiologie (inclusiv boli renale), hematologie şi oftalmologie – prin finanţare, prin experienţă şi tehnologii specifice în descoperirea medicamentelor. Propunerile sunt transmise online. Sunt disponibile două tipuri de burse de finanţare: Burse de susţinere (5.000–10.000 EUR) pentru cercetarea ţintelor în stadiile incipiente ale descoperirii, şi, respectiv, Burse de aprofundare (10.000–125.000 EUR) pentru finanţarea unor idei mai mature care vizează aspecte specifice ale unei ţinte, ca prim pas către transferul respectivei ţinte în procesul de descoperire a unui medicament. Cercetătorii care au beneficiat de astfel de burse în cadrul programului au apreciat accesul rapid la fonduri, oportunităţile de a se implica în programe comune de cercetare cu Bayer şi, de asemenea, disponibilitatea instrumentelor de cercetare şi validare. Mai multe informaţii puteţi găsi la adresa www.grants4targets.com.

Burse de Finanţare AACR-Bayer Innovation and Discovery

Bursele de Finanţare AACR-Bayer pentru Inovaţie şi Descoperire vor promova principiile-cheie ale iniţiativei Bayer Grants4Targets. Propunerea de cercetare supusă atenţiei Bayer va analiza noi ţinte terapeutice cu accent pe diferite zone de cercetare în domeniul oncologiei. Se anticipează posibilitatea acordării mai multor burse. Bursele vor furniza între 10.000 şi 25.000 USD pe parcursul unui an, perioada de finanţare urmând să înceapă la data de 1 iulie 2016. Tuturor beneficiarilor li se va oferi oportunitatea de a lucra alături de un mentor Bayer, care le va oferi îndrumare, cunoştinţe de specialitate şi/sau instrumentele necesare pentru a accelera procesul de transpunere a ideii ştiinţifice în practică.

Despre Grants4Apps™

Grants4Apps este o iniţiativă de inovaţie deschisă lansată în anul 2013 ca program de crowdsourcing. Aceasta le oferă antreprenorilor şi companiilor nou-înfiinţate sprijinul financiar necesar pentru proiectele lor software, hardware şi de tehnologie, menite să contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor medicale sau a proceselor farmaceutice. Programul de crowdsourcing a fost extins cu ajutorul Acceleratorului, ca model nou de inovaţie deschisă în domeniul sănătăţii digitale, în anul 2014. Acceleratorul Grants4Apps asigură spaţiu de birouri dedicat pentru 5 companii nou înfiinţate din domeniul sănătăţii digitale, alături de concepte de soluţii tehnologice inovatoare la probleme de sănătate, la sediul din Berlin al diviziei de produse farmaceutice a companiei, pentru a le susţine în dezvoltarea pe mai departe a proiectelor şi modelelor lor de afaceri. Fiecare companie nou înfiinţată va primi sprijin financiar în valoare de până la 50.000 de Euro, având posibilitatea de a rămâne în incinta Grants4Apps Accelerator timp de aproximativ 100 de zile. În acest interval, Bayer oferă manageri cu experienţă ca formatori pentru companiile nou înfiinţate, pe lângă pregătirea intensivă asigurată de antreprenori externi. Astfel, Acceleratorul creează un mediu ideal, propice avansării unor tehnologii de ultimă oră în domeniul sănătăţii, şi subliniază angajamentul Bayer în ceea ce priveşte colaborarea cu tinerii antreprenori. În plus, Bayer a deschis un ”Spaţiu de colaborare Grants4Apps” la sediul de birouri din Barcelona, Spania, al companiei, care poate găzdui până la cinci companii nou înfiinţate din domeniul sănătăţii digitale. Mai multe informaţii puteţi găsi la adresa www.grants4apps.bayer.com.

PartnerYourAntibodies™

Prin intermediul iniţiativei web de crowdsourcing PartnerYourAntibodies, divizia Bayer de produse farmaceutice caută anticorpi noi, care au legătură în special cu domenii precum oncologia, cardiologia (inclusiv boli renale), hematologia, oftalmologia şi ginecologia, adresându-se unei ţinte sau traiectorii specifice într-o manieră selectivă (activitate funcţională). Aplicaţiile online selectate vor fi evaluate de către Bayer în raport cu criteriul bioactivităţii. Dacă sunt confirmate, Bayer poate iniţia un proiect comun de explorare a anticorpilor, derulat în colaborare cu aplicantul, proiect în cadrul căruia va fi acordată o finanţare substanţială pentru a compensa cheltuielile de cercetare. Mai multe informaţii puteţi găsi la adresa www.partneryourantibodies.bayer.com.

Bayer CoLaborator™

Scopul conceptului incubatorului global este acela de a-i ajuta pe cercetătorii din cadrul tinerelor companii din domeniul ştiinţelor medicale să îşi înfiinţeze propriile laboratoare de cercetare. Companiile independente pot dobândi acces la cunoştinţele de specialitate şi la reţeaua de cercetare globală Bayer, în plus faţă de infrastructura de birou şi laborator gata de utilizare, oferită la tarife de închiriere competitive. Primul CoLaborator Bayer a fost înfiinţat în anul 2012, la sediul din Mission Bay, San Francisco, în imediata vecinătate a laboratoarelor de cercetare Bayer. În anul 2014, Bayer a inaugurat cel de-al doilea incubator de cercetare, la sediul din Berlin. Toţi chiriaşii CoLaborator au posibilitatea de a lucra şi de a face schimb de idei şi experienţe la nivel internaţional, din ambele locaţii CoLaborator. Viziunea Bayer este aceea de a le oferi tinerelor companii un prim punct de contact în căutarea unor potenţiali parteneri de colaborare în industria farmaceutică. Mai multe informaţii puteţi găsi la adresa www.colaborator.bayer.com.

Această pagină a fost parcursă de 362 ori de către cititorii noștri.
Vă mulțumim Dumneavoastră și tuturor celorlalte persoane interesate.


Peste 25.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul MedFarm.
O poti face si tu chiar acum!
CLICK AICI: http://www.med-farm.ro/abonament/newsletter-saptamanal/



Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE: http://www.med-farm.ro/termeni-si-conditii/

Cititorii revistei au accesat și următoarele articole de care ați putea fi interesat :
O nouă sesiune de experimente pentru copii, în Laboratorul de Științe al Bayer România
Pentru al treilea an consecutiv, Bayer România organizează Laboratorul de Ştiinţe, menit să demonstreze...
Fundaţia Bayer Cares se implică pentru sănătatea românilor
De consultaţii gratuite în specialităţi precum cardiologie, oftalmologie, ecografie, dermatologie,...
Vânzarea de medicamente, pe plus în 2013. Vezi corporațiile cu cele mai mari vânzări
  Al doilea trimestru din acest an a însemnat pentru segmentul farmaceutic pe piața din...
Piaţa farmaceutică a scăzut în trimestrul 4, iar în anul 2013 a stagnat
  Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi a atins...
Cele mai noi oportunități de promovare prezentate la Pharma Marketing Conference
A treia ediție a conferinței Pharma Marketing Conference va avea loc pe data de 9-10 iunie, la JW Mariott...
Metodă de tratare a cancerului, cu rezultate fără precedent
O nouă metodă de tratare a cancerului a dat ''rezultate fără precedent'' la bolnavi în stadiu terminal,...
Medicamente disponibile pacienților prin programul ”Direct-la-Farmacie”
Pentru a facilita accesul pacienţilor la medicamente esenţiale pentru tratamentul unor boli grave,...
Radu Rasinar, Director General AstraZeneca este noul Presedinte LAWG
  Radu Răşinar, Director General AstraZeneca pentru Europa de Sud-Est, a fost ales noul preşedinte...
Roche, desemnată din nou cea mai sustenabilă companie din sectorul de sănătate în Dow Jones Sustainability Index
Roche a fost recunoscută ca lider în domeniul sustenabilității în categoria Industria Farmaceutică,...
Direcții prioritare ale companiei farmaceutice Janssen pentru pacienți
 Compania Janssen urmărește să extindă accesul pacienţilor români la tratamentele de nouă generaţie,...
Ti-a placut acest articol ? ABONEAZA-TE ACUM LA REVISTA TIPARITA!
Ediția tipărită se bucură de articole exclusive de mare interes pentru abonați, semnate de membrii comisiilor redacționale științifice și care nu sunt promovate în ediția online. Revista tiparita este acreditata CMR si CFR cu 5 CREDITE EMC/EFC.
Abonamentele, încheiate pe baza unei comenzi ferme, vă asigură primirea lunară a revistei în plic, direct la adresa indicată de Dumneavoastră. Un abonament pe 6 luni costă 100 de lei, dar dacă vreţi să vă asiguraţi că nu veţi scăpa niciun eveniment medical al anului 2014 promovat în paginile revistei MedFarm, vă recomandăm abonamentul de 165 de lei, pe 12 luni, cu O REDUCERE DE 17,5%.
Pentru mai multe detalii click aici: http://www.med-farm.ro/newsletter-2/