Reglementări privind comerțul online cu medicamente în România

medicamente_onlineComerțul online cu medicamente va fi reglementat astfel încât pacientul să aibă siguranța că atunci când comandă medicamente prin intermediul internetului, site-ul accesat are în spate o farmacie autorizată și nu este pasibil să achiziționeze medicamente contrafăcute. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele a fost aprobată de Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților în data de 18 februarie 2016 și trimisă spre aprobare plenului Camerei Deputaților. Senatul, ca primă cameră sesizată a respins proiectul în ședința din data de 3 noiembrie 2015, însă Camera Deputaților este cameră decizională. Dacă propunerea legislativă va fi adoptată, Legea farmaciei nr. 266/2008 va fi modificată în sensul că vânzarea cu amănuntul a medicamentelor în mediul online va fi permisă doar unităților farmaceutice reglementate de această lege.

Potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ, în Legea farmaciei sunt impuse condiții restrictive privind modul de funcționare și vânzare a medicamentelor dar ”nu interzice în mod expres comercializarea acestora în mediul online de către cei care nu au experiență în domeniu fie că sunt persoane fizice sau juridice. În aceste condiții, chiar dacă legea nu permite în mod direct acest tip de comerț cu medicamente, numărul site-urilor care fac comerț cu medicamente a crescut în mod exponențial, fără ca autoritățile să aibă instrumentele necesare să stopeze acest fenomen sau să ia măsurile necesare pentru închiderea acestora”.
”Cel mai important aspect al faptului că acest tip de comerț trebuie interzis este cel că medicamentele care circulă pe internet nu prezintă siguranță pentru consumator. Astfel de medicamente pot avea o cantitate mai mică de substanță activă (…) ceea ce îl fac extrem de periculos și în unele cazuri se poate ajunge la cazuri extreme, respectiv la apariția decesului”, se precizează în expunerea de motive a proiectului legislativ inițiat de deputatul independent Petru Movilă.

Pe piața românească, potrivit datelor Asociației Anti-Contrafaceri REACT la nivelul anului 2010 medicamentele contrafăcute reprezentau 5-7 % din piața produselor farmaceutice, echivalentul a 100 milioane de Euro, ”aici regăsindu-se și o parte din taxele și impozitele care nu au mai ajuns să fie plătite statului român”.
Prin amendamentele aduse la proiectul de lege, modificările preconizate vizează ca ”vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală este permisă numai în cazul farmaciilor comunitare și drogheriilor autorizate (…). Controlul și supravegherea privind vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală se exercită de Ministerul Sănătății (…) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei afișarea emblemei sau a firmei farmaciei sau a drogheriei de către unități neautorizate”.
D3S_6372

”În cadrul legii se introduce această prevedere prin care site-urile autorizate să aibă în spate o farmacie autorizată, urmând ca Ministerul Sănătății, prin normele de aplicare a legii, pe care le va emite, să vină cu prevederi precum logo-fiecare site să aibă un logo, lista farmaciilor autorizate pentru comerț online care să fie afișată pe site-ul Ministerului sau Agenției Naționale a Medicamentului.
Va fi benefic pentru cetățeni deoarece ar putea intra și verifica pe site-ul unei instituții a statului dacă comerțul online de pe un anumit site este acreditat și va avea certitudinea că prin vânzarea și autorizarea acelui site medicamentele nu sunt niște contrafaceri”, a declarat pentru Revista Medfarm, conf. dr. Florin Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.



Această pagină a fost parcursă de 1803 ori de către cititorii noștri.
Vă mulțumim Dumneavoastră și tuturor celorlalte persoane interesate.


Peste 25.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul MedFarm.
O poti face si tu chiar acum!
CLICK AICI: http://www.med-farm.ro/abonament/newsletter-saptamanal/



Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE: http://www.med-farm.ro/termeni-si-conditii/

Cititorii revistei au accesat și următoarele articole de care ați putea fi interesat :
Legea Farmaciei se modifică
Pentru a putea face comerț online cu medicamente, farmaciile vor trebui să obțină o nouă autorizație...
Ce modificari se pregatesc pentru Legea Farmaciei ?
  Proiectul de ordonanta pentru modificarea si completarea Legii Farmaciei nr. 266/2008 a fost...
Bonificații pentru medici
Medicii ar putea beneficia de bonificații, în plus față de salar, de până la 2500 lei brut, din...
Mai aproape de pacient, la un click distanță
  Posibilitățile infinite de informare și interacționare pe care le oferă internetul pătrund...
Nu s-a liberalizat piata farmaceutica in mediul urban
  Conform Legii 162/2014 publicata in Monitorul Oficial nr. 907 din 15.12.2014 care abroga Art....
Pași mici în acceptarea rolului dieteticienilor în sănătatea românească
    Posibilitatea de a se angaja în spitalele de stat, întocmirea fișei nutriționale...
Interzicerea reclamelor la farmacii şi medicamente adoptată de Senat
Interzicerea reclamelor explicite pentru medicamente la radio şi televiziune, precum şi interzicerea...
Dezbatere asupra proiectului privind aprobarea normelor de evaluare și avizare a publicității medicamentelor
  Ministerul Sănătății organizeaza marți, 13 ianuarie 2015, la sediul instituției, o dezbatere...
Distribuitor angro a medicamentelor, din Cehia, cu autorizație suspendată
Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) informează distribuitorii...
Medicamentele se vor elibera fracționat, la cererea asiguratului
    Medicamentele pentru afecțiuni cronice vor putea fi eliberate fracționat, din acest...
Ti-a placut acest articol ? ABONEAZA-TE ACUM LA REVISTA TIPARITA!
Ediția tipărită se bucură de articole exclusive de mare interes pentru abonați, semnate de membrii comisiilor redacționale științifice și care nu sunt promovate în ediția online. Revista tiparita este acreditata CMR si CFR cu 5 CREDITE EMC/EFC.
Abonamentele, încheiate pe baza unei comenzi ferme, vă asigură primirea lunară a revistei în plic, direct la adresa indicată de Dumneavoastră. Un abonament pe 6 luni costă 100 de lei, dar dacă vreţi să vă asiguraţi că nu veţi scăpa niciun eveniment medical al anului 2014 promovat în paginile revistei MedFarm, vă recomandăm abonamentul de 165 de lei, pe 12 luni, cu O REDUCERE DE 17,5%.
Pentru mai multe detalii click aici: http://www.med-farm.ro/newsletter-2/